Battleship [2012]

Prima oara cand am auzit de acest titlu, m-am gandit la joculetul acela care pune cateva nave de diferite dimensiuni de o parte si de alta a unui ecran/harti/panou/etc. Scopul jocului era sa ghicesti pozitia navelor adversarului, pana cand le distrugeai pe toate. M-am amuzat gandindu-ma cum ar arata asa ceva transpus pe marele ecran si cu niste actori din aceia…hardcore, care sa joace niste personaje dure, ce ghicesc pozitiile inamice inainte ca nava lor sa fie distrusa, apoi se salveaza plecand cu o barca pneumatica, iar la finalul filmului beau o bere la terasa din colt.

Insa nu asta este cazul pentru filmul aici de fata. Desigur, avem cateva asemanari cu jocul descris mai sus: mare parte din actiune se desfasoara pe apa si… avem nave. Cam atat. Avem atatea cadre cu apa incat, la un moment dat, ni se va face rau de mare. Dar haideti sa nu mai lalaim si sa plonjam  (hehe) in actiunea filmului.

Dupa ce niste cercetatori cu cearcane si la costum ne plictisesc cum ca avem un satelit care poate poate face o legatura intre noi si o planeta aflata la mama dracu (in afara sferei de influenta a puterilor pamantului), facem cunostinta cu eroul nostru Alex Hopper, interpretat de Taylor Kitsch din John Carter. Daca in John Carter a nimerit-o, aici nu prea avea ce cauta, dar asta este strict parerea mea, pe care o voi explica, mai pe larg, putin mai incolo. Dupa ce se face de ras incercand sa fure un Chicken Burrito pentru o pipita blonda, asistam la o morala dura, facuta de fratele lui, Stone (interpretat de Alexander Skarsgård, cunoscut pentru rolul vampirului Eric din serialul True Blood), comandant in marina, care, cu sau fara voia lui Alex, il inscrie in marina. Asa-i ca este exact ceea ce v-ati asteptat, daca ati fost familiarizati cu jocul, la auzul titlului?

Povestea pana acum nu ne serveste nimic extraordinar pe tava. Avem pe anti-eroul (la inceput) Alex, pe fratele dur, realizat si cu brat de fier (Stone) si o mare, mare nelamurire: unde dracului sunt navele si extraterestrii? Raspunsul la prima intrebare nu intarzie mult si ne trezim asaltati de comandanti, locotenenti etc. etc. si.. si.. de.. Liam Neeson!!! Intre noi fie vorba, tipul asta ar face orice film sa fie bun sau macar placut de urmarit. Insa aici dam de un Liam Neeson plictisit, fara pic de emotie, care citeste replicile exact dupa indicatii si care incearca sa para dur, insa nu reuseste. Ah, da, ca o nota previzibila, Alex se indragosteste de fata lui si vrea sa o ceara in casatorie si… intelegeti voi mai departe.

Trecand peste o gramada de situatii in care Alex o da in bara la exercitiile navale, situatii pe care producatorii au vrut sus si tare sa le faca amuzante sau cat mai comice (dar au esuat lamentabil), ajungem la punctul de maxima importanta al filmului si anume venirea extraterestrilor. Aparent, satelitul nostru a reusit sa transmita un semnal catre planeta respectiva, acel semnal fiind receptionat, habitantii planetei neezitand sa-si faca simtita activitatea. Trimit 5… nave (care seamana, acum sa ma scuze cititotorii mai tineri, cu tampoanele OB) pe planeta noastra, nave sugubete care se prabusesc in ocean, ramanand ascunse acolo.

Cea mai mare dintre ele se prabuseste, dintr-o sansa uber extra norocoasa, mai ceva ca la 6/49, in Oceanul Pacific, acolo unde echipajele conduse de Alex si Stone faceau un ultim exercitiu naval, inainte de intoarcerea la baza. Desigur, Alex se simte curios, mai curios decat un virgin la filme porno, ia 2-3 oameni de pe nava (unul dintre ei interpretat de Rihanna ; da…joaca si Rihanna, insa fara grija, rolul ei este simplificat mult, iar replicile ei au fost reduse la nu mai mult de cateva fraze, baiguieli, cateodata 2-3 cuvinte per propozitie) si pleaca sa exploreze misteriosul obiect picat din cer. Face greseala sa-l atinga, moment ce declanseaza o explozie (cred ca o putem numi explozie), fapt ce declanseaza uriasa nava sa prinda activitate. De aici pana la razboiul cu ei nu mai este decat un pas. Inteligenti din fire, extraterestrii izoleaza perimetrul insulei unde se desfasoara actiunea (in mare parte), pentru a construi cateva giumbuslucuri de-ale lor, pentru a face contact cu restul civilizatiei de pe planeta mama, pentru a-i aduce pe pamant.

Cam asta ar fi povestea lui Battleship, rezumata. Nu are rost sa continui cu povestitul, deoarece, daca cititi cu atentie, filmul debordeaza de previzibilitate. Adica, hai sa fim seriosi, intre celelalte cateva filme cu extraterestri (Alien, Independence Day etc.), cu ce s-ar fi putut diferentia Battleship? Avem, in primul rand, o schimbare de decor in ceea ce priveste ofensiva lor si a noastra, avand lupte atat maritime, cat si terestre. Nu este neaparat un lucru inedit, dar parca aceasta schimbare e de bun augur si sa zic ca as dori si pe viitor sa vad batalii intre „ai lor” si „ai nostri” desfasurate pe mai multe fronturi”.

Va intrebati cum arata extraterestrii? Pai..navele lor principale arata ca niste rejecturi de Transformers, dotate cu grenade cat cuprinde, iar extraterestrii propriu-zisi arata ca o echipa de excavatori sadea, cu armura foarte rezistenta, scoasa parca din Dead Space, cu tot cu un ecran de protectie si un respirat greu, sub armura ascunzandu-se o moaca de var de-al lui Paul, cu o barba spinoasa si ochi de peste. Ah, si au 4 degete. Nimic extraordinar la aspectul lor, aici filmul pierde foarte mult si de ce. Daca tot te chinui sa schimbi decorul, sa realizezi altceva, lucreaza la antagonistii principali cat de mult poti. Rezultatul din Battleship mi-a lasat o impresie seaca pentru niste extraterestrii ai anului 2012.

Insa cel mai mare minus al filmului se trage din cauza desfasurarii lente a actiunii. Cateodata, ai impresia ca Battleship stagneaza, ca nu duce niciunde, iar de multe ori, asa se intampla. Sunt cateva situatii care nu-si aveau rostul in film. Bun, nu putem avea numai actiune sau numai vorbarie (iar de vorbarie o sa va plictisiti in filmul asta), dar sa-mi spuneti ce rol avea secventa unde Alex si Stone joaca fotbal pe nava. Apoi, replicile. Unele sunt bune, unele previzibile, cliseuri cat cuprinde, insa ceea ce este comun la 90% dintre ele este lipsa emotiei, a dracului ea de emotie. Fie ca este vorba de bucurie sau de intristare, replicile sunt parca rostite automat, fara sa incerce macar sa adauge un strop de sentiment in ele.

Efectele speciale sunt bunicele, iar la capitolul acesta ma bucur ca au nimerit, macar cat de cat. Sunt singurele lucruri (in afara de Liam Neeson, care din pacate nu sta prea mult prin film) care te fac sa duci filmul la capat si desi nu par efecte de 2012, se observa o tusa fina de originilatite (cadre mai sugubete, apropieri-departari folosite inteligent). Efectele isi fac de cap sporadic prin film, cu predilectie in a doua jumatate a lui si in batalia finala, care, intre noi fie vorba, mai spala din rusinea de ansamblu a titlului.

Acum, la final de articol, concluzia este urmatoarea: Battleship este un film slab, un hibrid neinspirat intre Transformers (aflandu-se sub acesta, insa, la efecte), Predator (tehnica de urmarire si identificare a extraterestrilor) si Dead Space (datorita costumului purtat de extraterestri). Nefiind sustinut de o poveste puternica care sa-l tina pe picioare, slabele momente comice care incearca sa mai destinda privitorul sunt puse de dorul lelii, reusind sa induca plictiseala, iar cantitatea de vorbarie este suficienta pentru a-l omori pe Horia Roman Patapievici. Totusi, este salvat de cateva momente in care efectele reusesc, in care tehnica de filmare reuseste sa-ti ia ochiul, insa prea putine sunt aceste momente pentru a-l salva din groapa mediocritatii.

Nota: 5/10

Titlu: Battleship

Anul aparitiei: 2012

Gen: Actiune | Science Fiction

Regizor: Peter Berg

Actori principali: Taylor Kitsch, Alexander Skarsgård, Liam Neeson

Durata: 131 minute

Link: IMDB  CineMagia